Sistemul educaţional între tradiţionalism şi globalizare prof. Camelia Nenu

Creativitatea a dat omului posibilitatea să se aproprie de stele sau mai bine spus i-a dat valenţe demiurgice. Dar ce este creativitatea?
Conform Dicţionarului de simboluri1 creaţia are mai multe semnificaţii, ea simbolizând sfârşitul haosului, prin ordonare şi stabilirea unor ierarhii. Opera creatorului precede sau urmează haosul, pentru ca după aceea spiritul să pătrundă, dându-i formă.
„ Creaţia în sens strict, numită ex nihilo, este actul care face să existe acest haos. Haosul evoluând, timpul începe: actul creator însuşi este extratemporal. Actul de creaţie în sens larg este energia care organizează datele primare informe; creaţia este efectul acestei energii. În unele cosmogonii, lumea aceasta precede creaţia care nu este concepută decât ca principiu de distingere sau ca energie ce trezeşte formele încătuşate în magna originară.
În hieroglifica tradiţională, atribuită egiptenilor, aspectele principale ale creaţiei sunt întruchipate de patru desene geometrice: spirala, care reprezintă energia cosmică insuflată de creator; spirala pătrată care semnifică această energie acţionând în sânul universului; o masă cu totul informă, ca un nor nedesluşit, imagine a haosului primitiv; pătratul, care reprezintă pământul şi lumea organizată, stabilită pe baza celor patru puncte cardinale”[1].
Plecând de la aceste informaţii ajungem la ideea că haosul devine ordine prin creaţie, iar noi considerăm că acest lucru poate fi acceptat şi în cazul demersului didactic. Profesorul are rolul de a impune ordinea acolo unde noţiunile istorice au pătruns haotic, din diverse surse, unele chiar intenţionat nerealiste. În paginile ce urmează vom încerca să răspundem la întrebarea: Ce rol joacă profesorul de istorie în dezvoltarea creativităţii elevilor şi de ce este ea atât de necesară?
1. 1. Profesorul şi noul sistem educaţional
În România se simte în mod implicit nevoia de schimbare din toate punctele de vedere, dar în special în cel al mentalităţilor. Azi şcoala trebuie să pregătească tinerii pentru piaţa muncii şi pentru exigenţele societăţii democratice. Profesorul de istorie are un rol important în implementarea valorilor şi principiilor democratice şi din acest motiv în ultimii ani responsabilităţile sale au crescut destul de mult.
În anii ’90, guvernele României au căutat să impună un proces accentuat de reformă, având ca finalitate sporirea sanselor de angajare a absolvenţilor şi pregătirea generală pentru continuarea studiilor şi pentru formarea la locul de muncă. După adoptarea noilor programe naţionale şi a noilor metode de evaluare şi examinare a elevilor, activitateaComponentei de Pregătire a profesorilor s-a concentrat pe organizarea de ateliere de lucru pentru a forma o mare parte a corpului profesoral existent, în cît mai scurt timp.
La mijlocul anului 2000 s-a lansat proiectul care avea ca scop impunerea standardelor şi implicit formarea în cascadă a tuturor profesorilor, proiectul sugerând mecanisme de asigurare a calităţii prin stabilirea de criterii pentru cariera de profesor.
În iunie 2001, o delegaţie formată din şase profesori români, incluzând şi câţiva oficiali ai Ministerului şi pe presedintele celui mai mare sindicat al profesorilor, au vizitat Statele Unite ale Americii având o misiune de studiu de zece zile, discutându-se despre modalităţile de folosire a standardelor în şcolile americane. Reveniţi în ţară, cei şase profesori au contribuit la dezvoltarea unui sistem de standarde de predare. Formarea profesorilor urmând să fie monitorizată in următorii ani[2].
L. Gliga[3]ne prezintă Principiile nucleu ale acestei direcţii, motiv pentru care ne-am permis să le prezententăm, pentru a le studia, în scopul de a observa dacă acestea asigură dezvoltarea creativitaţii elevilor.
Principiile nucleu
Principiul I
Cadrul didactic este un bun cunoscător al domeniului şi al disciplinei pe care o predă.
1. 1. Cadrul didactic stăpâneşte cunostinţele şi metodologia specialităţii predate.
2. Cadrul didactic are capacitatea de a prelua, structura şi de a face accesibile cunostinţele transmise, de a forma abilităţi specifice domeniului, ţinând cont de particularităţile de vârstă individuală şi de grup.
3. Cadrul didactic are o înţelegere profundă a disciplinei pe care o predă, a organizării logice şi a evoluţiei acesteia, a legăturii cu alte discipline şi cu lumea reală.
4. Cadrul didactic valorifică potenţialul educativ al disciplinei, stimulând participarea activă şi implicarea afectivă a elevului în procesul învăţării.
5. Cadrul didactic proiectează şi aplică strategii didactice eficace şi atractive în raport cu scopul şi conţinuturile propuse.
6. Cadrul didactic concepe şi utilizează multiple forme şi tipuri de evaluare a realizărilor elevilor, punând accent pe evaluarea formativă şi pe autoevaluare.
7. În procesul de organizare a situaţiilor de predare-învăţare-evaluare, cadrul didactic colaborează permanent cu ceilalţi colegi favorizând şi valorizând activitatea în echipă.
Principiul II
Cadrul didactic cunoaste elevul şi îl asistă în propria dezvoltare
1.Cadrul didactic foloseşte instrumentele eficiente de cunoaştere a personalităţii elevului precum şi a influenţelor mediului şcolar, familial şi social asupra dezvoltării sale.
2.Cadrul didactic işi fundamentează proiectarea şi reproiectarea activităţii pe baza rezultatele obţinute prin demersul cunoasterii elevilor.
3.Cadrul didactic dezvoltă capacitatea elevilor de a fi autonomi, de a deveni subiecţi ai propriei dezvoltări prin:
1. implicare în propria formare;
2. sprijinire în folosirea unor surse şi mijloace diverse de informare;
3. crearea abilităţilor de a lua decizii;
4. responsabilizare şi motivare;
5. dezvoltarea capacităţilor de a rezolva probleme;
6. incurajarea spiritului de iniţiativă şi a creativităţii;
7. facilitarea colaborării şi a comunicării între elevi.
8. Cadrul didactic organizează activităţi individualizate prin care elevul devine constient de potenţialul, aspiraţiile, intereselor şi nevoile sale.
9. Cadrul didactic manifestă disponibilitate în a recunoaşte şi a pune în valoare aspectele pozitive ale eforturilor şi rezultatelor elevilor, îi sprijină în eforturile lor şi le insuflă încredere în forţele proprii.
Principiul III
Cadrul didactic este membru activ al comunităţii
1. Cadrul didactic colaborează cu membrii comunităţii şcolare.
2. Cadrul didactic identifică şi foloseşte modalităţi eficiente de implicare a familiei în viaţa şcolii şi în dezvoltarea elevului.
3. Cadrul didactic cunoaşte resursele umane şi materiale ale comunităţii şi le valorifică în beneficiul şcolii.
4. Cadrul didactic implică factorii de decizie şi de influenţă în procesul educaţional.
5. Cadrul didactic implică elevii în acţiuni în folosul comunităţii.
6. Cadrul didactic desfăşoară activităţi de integrare în comunitate a minorităţilor.
7. Cadrul didactic se implică în rezolvarea problemelor comunităţii promovând valori morale şi civice.
Principiul IV
Cadrul didactic are o atitudine reflexivă
1. Cadrul didactic este constient că activitatea didactică înseamnă şi perfecţionare continuă. El se preocupă de identificarea acelor aspecte ale activităţii sale care necesită ameliorări. În consecinţă, el este interesat să se perfecţioneze continuu, să înveţe din experienţa sa şi a altora, gaseşte căi şi mijloace de reproiectare şi optimizare a propriei activităţi.
2. Cadrul didactic este reflexiv şi işi îmbunătăţeşte continuu competenţele personale.
Principiul V
Cadrul didactic este promotor al unui sistem de valori în concordanţă cu idealul educaţional
1. Cadrul didactic recunoaşte, utilizează şi promovează valori social-umane, moral-civice, cognitive, culturale şi spirituale.
2. Cadrul didactic oferă şanse egale pentru integrarea şcolară şi socială a tuturor elevilor.
3. Cadrul didactic dezvoltă comunicarea, cooperarea şi competiţia în cadrul grupului de elevi pe fondul existenţei încrederii, respectului reciproc şi al gândirii pozitive.
4. În demersul educaţional cadrul didactic adoptă idei şi atitudini democratice.
5. Cadrul didactic contribuie la educaţia pentru o viaţă de calitate a individului şi a colectivităţii.
6. În activitatea cu elevii, cadrul didactic probează calităţi umane, profesionale şi etice.
Aşa cum se observă din lecturarea acestor principii, putem trage următoarele concluzii, educaţia nu se mai rezumă doar la transmiterea de cunoştinţe, profesorul devine un partener al elevilor în demersul educativ, fără însă să-şi încalce principiile deontologice. El contribuie la dezvoltarea personală a elevului prin: deschiderea către experienţe noi; dezvoltarea potenţialului propriu; creativitate; flexibilitate etc. Profesorul trebuie să fie preocupat şi de continua perfecţionare care să-i ofere suportul necesar pentru a răspunde exigenţelor reformei.
Activitatea de predare reprezintă astăzi mai mult decât dezvoltarea capacităţilor cognitive ale elevilor în demersul educaţional, profesorii trebuind să încurajeze dezvoltarea găndirii critice şi a creativităţii. Analizând potenţialul elevilor un profesor bun va şti să se folosească de aptitudinile fiecărui elev în parte. El va şti să anticipeze care sunt interesele, capacităţile elevilor şi lucrurile pe care aceştia le ştiu înainte de a-şi proiecta activitatea. Pentru a putea lucra cu personalităţi diferite de cea proprie, el trebuie să monitorizeze şi ceea ce vede, aude, dar şi ceea ce trece dincolo de aparenţe.
O modalitate eficientă pentru obţinerea succesului, ar putea fi existenşa unui portofoliu al profesorului. În unele şcoli ele există, în special acolo unde se impun deja principiile Calităţii.
Iată ce trebuie să conţină un astfel de portofoliu:
• planificarea semestrială şi anuală;
• caiete ale elevilor din diferiţi ani de studiu;
• modele de fişe de lucru;
• materiale didactice;
• proiecte de lecţie;
• un proiect de grup realizat de elevi, din care să reiasă cum se aplică în practică anumite cunostinţe de istorie;
• probe de evaluare;
• fişe individuale de observaţie;
• raport asupra activităţii profesionale şi de perfecţionare însoţit de dovezi concludente;
• chestionare aplicate părinţilor şi elevilor cu privire la gradul de satisfacţie cu privire la modalităţile de desfăşurare a orelor de istorie,
• bibliografia minimală;
• lista cu materialele didactice din cabinetul de istorie;
• prezentarea unei cărţi de specialitate citite, cu detalierea unor idei care pot fi valorificate în activitatea didactică.
Eficienţa acestui portofoliu constă în faptul că oferă o imagine realistă asupra muncii profesorului la clasă. Dacă prima condiţie importantă în procesul educativ este dezvoltarea activităţii didactice pentru beneficiul şi educaţia tinerilor, a doua este devotamentul pentru materia predată. Un profesor bun se străduieşte să le prezinte elevilor cât mai mult din aspectele sociale, culturale, etice şi stiinţifice ale lumii înconjurătoare, folosind materia pe care o predă ca pe o punte spre această lume, istoria fiind defapt acea stiinţă care studiază omul şi evoluţia sa în general, nu poate să facă abstracţie de realitatea imediată.
Un profesor competent deţine o cunoaştere adecvată a materiei şi a priceperilor care sunt esenţiale în domeniul respectiv, se dovedeşte a fi la curent cu noile descoperiri în domeniul istoriei. Pentru a progresa realizează studii de cercetare, utilizează ghidurile destinate profesorilor, textele şi materialele curriculare în mod eficient.
Cele mai importante caracteristici şi calităţi în procesul de predare ar putea fi:
• cunoasterea materiei şi existenţa aptitunilor de predare;
• o bună planificare a materiei;
• folosirea acelor strategii de predare care să permită dezvoltarea creativităţii elevilor;
• un bun management al clasei;
• folosirea strategiilor de diagnosticare, de evaluare, de comunicare, motivaţionale;
• utilizarea tehnologiei de ultimă oră;
• receptarea spaţiului multicultural etc.
Considerăm că profesia de educator, mai ales când ne gândim la profesorul de istorie, este investită de public cu încrederea şi responsabilitatea care presupune cele mai înalte idealuri profesionale, deoarece influenţează în mod direct naţiunea prin ideile transmise în timpul actului didactic. Predarea nu se mai limitează la spaţiul clasic al şcolii, informaţia circulă, de la elevi la prieteni şi chiar la părinţi, iar acest lucru determină o atitudine cât mai realistă a profesorului asupra a ceea ce prezintă elevilor.
Astăzi, studierea istoriei în şcoală se desfăşoară fără influenţe din sfera politicului, claritatea şi obiectivitatea fiind principalele repere ale profesorului. Cu siguranţă un bun profesor va reuşi să rezolve acele dificultăţi care pot să apară la clasă atunci când se discută despre probleme controversate cum ar fi: Holocaustul în România, problema Basarabiei, Revoluţia din 1989 etc.
Metodele şi procedeele de predare şi evaluare vor trebui să ofere profesorului posibilitatea de a construi un demers didactic coerent care însă să determine dezvoltarea eficientă a creativităţii elevilor. Activităţile trebuie să urmărească punerea în valoare a competenţelor elevilor cum ar fi: gândirea critică, comunicarea, rezolvarea de probleme, lucrul în echipă etc.
În condiţiile în care conceptul de dimensiune europeană în educaţie a devenit tot mai stringent, profesorul de istorie trebuie să ţină cont de următoarele aspecte:
• învăţarea şi practicarea principiilor de bază ale democraţiei;
• exercitarea pluralismului şi a drepturilor şi responsabilităţilor cetăţenesti;
• valorificarea diversităţii sociale şi culturale;
• acumularea de cunostinţe şi abilităţi din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi etc.
Complexitatea dimensiunii europene în învăţământ, la nivel de state europene, relevă existenţa unor practici, experienţe, abordări şi viziuni multiple, iar demersurile de actualitate în această privinţă vizează armonizarea politicilor, a structurilor şi a modului de recunoaştere a studiilor, competenţelor şi calificărilor. Din acest motiv, se consideră că dimensiunea europeană reprezintă o caracteristică comună a sistemelor educative europene.
România va trebui să ţină cont de această dimensiune, iar profesorul de istorie va şti cu siguranţă să impună o învaţare participativă pe mai multe trepte: familie, şcoală, comunitate locală, stat, comunitate internaţională. Abordarea nonformală pune în discuţie toate aceste trepte, astfel încât tânărul să conştientizeze cu adevărat că participarea activă şi responsabilă este modul cel mai potrivit pentru dezvoltarea sa intelectuală şi profesională în calitate de cetăţean european.